Masuri specifice de creștere a responsabilizarii sociale

25 mai 2019

Masuri specifice de creștere a responsabilizarii sociale, a accesului pe piata muncii si a gradului de insertie socio-profesionala in special pentru categoriile supuse unui risc ridicat de excluziune socioala, de imbunatatire a nivelului de competente si a mediului de lucru, de asigurare a egalitatii de sanse/gen, a remunerarii egale, a non-discriminarii si incluziunii active

Responsabilitatea socială înglobează aspecte economice, sociale și de mediu înconjurator de unde converg diferite preocupări și discipline științifice. În interiorul acelorași firme s-a pus accentul pe etica în afaceri, aspectele sociale sau dezvoltarea resurselor umane, ce alimentează responsabilitatea socială. De aceea, interesul firmelor pentru responsabilitatea socială nu este în totalitate voluntar. Multe, au conștientizat responsabilitatea socială când au văzut reacția publicului cu privire la anumite aspecte pe care până atunci nu credeau că sunt parte din responsabilitatea lor socială.

Responsabilitatea socială este frecvent definită ca fiind „conceptul ce prin care se generează relații etice de dependență și interdependentă între agenții economici astfel reducându-se costurile de tranziție ale sistemului economic returnând încrederea pe care piața a pierdut-o, agenții economici și sociali dar și societatea în ansamblul ei” (Galán şi de Miera, 2012, p.25). În Cartea Verde a Responsabilității Sociale, acest concept se definește ca fiind acea acțiune prin care o întreprindere integrează voluntar acțiunile sociale cât și pe cele legate de mediul înconjurător în operațiile comerciale și în relațiile sale cu stakeholderii (Comisia Europeană, 2001).

Institutul Ethos de Firme si Responsabilitate socială din Brazilia definește conceptul ca o formă de gestiune ce se defineste prin relația etica a firmei cu stakeholderii săi și prin stabilirea de obiective ale firmei compatibile cu dezvoltarea sustenibilă a societății oferind resurse culturale și naturale generațiilor viitoare respectând diveresitatea și promovând reducerea dezechilibrului social (Moreno et al, 2010).

Peter Drucker afirma că prima responsabilitate socială a unei întreprinderi este să își desfășoare activitatea adică să ofere produse și servicii de calitate la un cost adecvat (Ceptureanu et al, 2010). Dacă adunăm perspectiva triplă (mediul înconjurator, drepturile umane și economia) împreună cu stakeholderii putem obține o diagrama ca cea din figura de mai jos în care se încearca să se arate cum impactul firmei în societate este precum undele concentrice. Diversele aspectele de impact ale firmei (economic, mediul înconjurator și social) se concretizeaz în preocupări specifice ale acesteia în funcție de stakeholderi. Nu toate aspectele afectează în mod egal stakeholderii ci unele pot fi semnificative pentru un stakeholder într-un loc și la un moment dat (Moreno et al, 2010).

Responsabilitate socială este un concept transversal ce afectează toate sectoarele și toate ariile de activitate ale unei firme (Stancu & Orzan, 2007). Pentru a înțelege responsabilitatea socială a unei companii este necesar să privești compania din perspectiva stakeholderilor (orice individ sau companie ce poate afecta sau poate fi afectat/ ă de activitățile firmei).
Evoluția responsabilitatii sociale în ultimii zece ani confirmă faptul că ne confruntăm cu o reflecție asupra rolului întreprinderii sociale în noua societate (Ceptureanu et al, 2017). Nu este vorba despre o mișcare laterală sau despre o gestiune tehnică a companiei.

Responsabilitatea socială nu este o mișcare conjuncturală (Purcarea et al, 2013). Există motive puternice care o impulsionează si care provin din schimbările profunde care au loc în relațiile dintre organizații și societate: cetățeni în calitate de acționari și consumatori, în calitate de deținători de drepturi asupra companiilor care dau naștere unei noi „Cetățenii corporative”; organizații civice care exprimă valorile sociale și aspirațiile în ceea ce privește cererile adresate de către cetățeni; administrațiile publice ce stabilesc un nou cadru pentru relațiile cu companiile; mijloacele de comunicare ce informează privind activitățile interne și externe ale companiilor ducând astfel la creșterea transparenței în informarea economică; fonduri de investiții ce examinează politica de dezvoltare durabilă și responsabilitatea marilor companii și mulți alți factori de implicare a firmei în societate și în responsabilitatea socială (Ceptureanu et al, 2012).Toate acestea, într-un context de schimbări sociologice și ideologice despre legitimitatea socială a antreprenorului si de reevaluare a rolului pe care firma îl are în societate impulsionează o noua etică a firmei și noi cerințe de transparență și de responsabilitate ce genereaza noi compromisuri cu societatea.

Responsabilitatea socială a progresat pentru ca nu a mai existat un moment în care s-a produs convergența atât de explicită între competitivitate și durabilitate. Niciodată până acum nu a fost necesar un instrument de cultura organizațională capabil să unească acest motor al economiei ce este firma. Identificăm pe de-o parte rentabilitatea si criteriile financiare și pe de cealaltă parte o concepere a firmei orientată în căutarea unei lumi mai corecte, mai solidară și mai durabilă.(Moreno et al, 2010; Ceptureanu et al, 2010).

Un număr tot mai mare de companii europene promovează strategia lor de responsabilitate socială ca urmare a presiunii sociale, mediului și celei economice. Aceste întreprinderi urmăresc influențarea deciziilor părților cu care interacționează: angajații, acționarii, investitorii, consumatorii, mediul public și organizațiile non-guvernamentale. În acest sens, companiile investesc în viitorul lor și se asteaptă ca angajamentul voluntar pe care îl fac să contribuie la creșterea profitabilității firme (Orzan et al, 2016).

Uniunea Europeană acordă o importanța deosebită resposabilității sociale a întreprinderilor deoarece poate contribui semnificativ la obiectivul strategic stabilit în cadrul strategiei Lisabona: “UE cea mai competitivă și dinamică economie bazată pe cunoaștere, cu un nivel ridicat de ocupare a forței de muncă și de coeziune social” (Comisia Europeană, 2001).
Abordarea UE cu privire la resposabilitatea socială a întreprinderilor isi are orginea in Cartea Alba a Comisiei Europene din anul 1993 ce aborda tema dezvoltarii si locurilor de munca. Ulterior s-a infiintat “The European Environment and Sustainable Development Advisory Councils (EEAC) cu scopul de a oferi consultanta independent si consultantă stiintifica in domeniul mediului si dezvoltarii durabile (Ceptureanu et al, 2016).

În 2010 s-a lansat standardul international ISO 26000 “Responsabilitate Sociala” adresat atat multinationalelor cat si IMM-urilor, ONG-urilor si autoritatilor publice. Pe langa aceastea enumar si certificatele international precum ISO 14000 sau 9000, initiativa Global Reporting Initiative – un proces de tip „multi-stakeholder” şi o instituţie independentă a cărei misiune este de a dezvolta şi disemina îndrumări de raportare în domeniul dezvoltării durabile aplicabile la nivel global (Popa, 2015).

În octombrie 2011 a avut loc renovarea Strategiei Uniunii Europene de Responsabilitate Sociala a Intreprinderilor, responsabilitatea socială castigand mai multa importanta in cadrul prioritatilor europene. Ceea ce demonstreaza acest lucru este faptul că Strategia Europa 2020 implica compromisul European de a stabili o noua abordare a responsabilitatii sociale si Rezolutia Parlamentului European din februarie 2013 despre responsabilitatea sociala a intreprinderilor : comportament responsabil si transparenta firmelor si dezvoltarea durabila (Popa, 2015).
Noua strategie reflecta convingerea statelor membre ale Uniunii Europene cu privire la rolul pe care responsabilitatea sociala a intreprinderii il poate avea pentru atingerea Strategiei Europa 2020 ce are ca scop cresterea favorabila incluziunii, dezvoltarea durabila si inteligenta.

Strategia Europeana prezentata in 2011 introduce o noua definitie a responsabilitatii sociale a intreprinderii ce se refera la relationarea firmei cu impactul pe care il are in societate. In plus, subliniaza faptul ca intreprinderile trebuie să ia in considerare in momentul in care isi strabilesc strategia si asteptarile pe care le au grupurile de interes pentru a maximiza capacitatea lor de a crea valoare pentru societate in ansamblul ei.

Încă din 2001, companiile europene au fost mai deschise către semnarea UN Global Compact şi s-au angajat că vor respecta un set de norme internaţionale privind comportamentul responsabil social, aşa cum au adoptat raportarea standardizată non-finananciară a Global Reporting Initiative din 1997 pentru a emite rapoartele sociale detaliate şi pentru a le fi auditate.

In ultimul deceniu, conceputul de responsabilitate socială a capatat o deosebita importanta atat in domeniul public cat si in cel privat fiind practicat de catre IMM-urile Europene (Ceptureanu et al, 2012). Cu toate acestea, se poate observa ca exista diferente intre statele Europene in ceea ce priveste abordarea (operationala) resposabilitatii sociale, raspandirea pentru dezbaterea publica si politica dar și in modul de implementare in IMM-uri (Ceptureanu et al, 2016).

In timp ce in unele tari responsabilitatea socială se implementeaza de zeci de ani în altele este un subiect nou de discutie. Aceste diferente nu trebuie sa fie neglijate in momentul in care se compara nivelul de sprijin public sau gradul de raspandire in randul organizatiilor publice si private. Deci, IMM-urile din unele tari nu pot fi catalogate ca fiind “neimplicate” in domeniul responsabilității sociale deoarece gradul de implicare este redus. In schimb, aceste diferenta intre tari poate fi vazuta ca un punct forte astfel incat tarile mai putin familiarizate cu acest concept pot prelua bune practici de la cele ce implementeaza cu succes acest concept (Mandl & Dorr, 2007).

Responsabilitate socială a firmei poate fi o valoare adaugata la strategia firmei, pregătind-o și dotând-o cu instrumente inovatoare pentru a face fata diferitelor situatii. De aceea, o strategie ce include responsabilitate socială a firmei duce la obtinerea unui avantaj competitiv pe termen mediu si lung pentru companie. (Moreno A et al, 2010).
Adoptând valorile asociate responsabilitatii sociale putem vedea o influenta asupra dezvoltarii unor idei inovative atat in ceea ce priveste produsul, serviciul, procesul dar si asupra organizatiei in ansamblul ei sau in noi modalitati de a se integra pe piață (Ceptureanu et al, 2012).

Primele acțiuni de responsabilitate socială au fost realizate în anul 1990 în România, când mai multe organizații non-guvernamentale cu scop umnaitar au fost înființate cu sprijinul instituțiilor internaționale, publice și private (Stancu & Orzan, 2007). În anii 2000 acțiunile de responsabilitate sociala au fost încurajate de reforme majore ca urmare a pregătirii României pentru aderarea la Uniunea Europeană favorizând astfel implicarea companiilor cu capital străin. Principalul factor pentru care conceptul de responsabilitate socială este prezent si în România este implementarea acestuia la nivelul companiilor multinaționale ce au transferat cultura organizatională și la nivel local fiind mai mult un curent în dezvoltare și nu un rezultat de conștientizare și aplicare.

La nivelul României s-a inițiat “Strategia națională de promovare a responsabilității sociale 2011-2016” ce a avut ca scop principal sporirea gradului de conștientizare a importanței aplicării resposanbilității sociale și beneficiile pe care le genereaza aceasta. Totodată, prin intermediul strategiei s-a dorit creșterea implicării sectorului public, a întreprinderilor românești și a companiilor multinaționale în aplicarea responsabilității sociale în România alături de societatea civilă.

De-a lungul timpului întreprinderile au început să își manifeste interesul pentru responsabilitatea socială și numărul acestora este în creștere deoarece programele de responsabilitate sociale sunt susținute de strategii, programe sau evenimente dedicate iar practicile responsabile se centrează pe dezvoltarea societății, mediului și stării de bine.

Din momentul integrării în Uniunea Europeană, în România au început și modificarile legislative ce sunt inca in curs de implementare insa imbunatari s-au facut la nivelul legislatiei mediului, sanatatii si sigurantei angajatilor, incluziunii sociale si anticoruptiei.

Tot din momentul integrării în Uniunea Europeană în România s-au dezvoltat și sectoare responsabile cum ar fi: gestionarea deșeurilor, turismul rural, ecoturismul, promovarea produselor ecologice și organice. In ceea ce priveste mediul, stimulentele sunt acordate intreprinderilor ce fac investitii in sursele regenerabile de energie si ajuta la cresterea numarului de green jobs.
Pentru a spori gradul de conștientizare a responsabilității sociale la nivel național, s-au înregistrat progrese începând cu 2011 ca urmare a redactării Strategiei Naționale pentru promovarea RSC-ului. Autoritățile publice recunosc, în mare măsură, importanța responsabilității sociale și a identificat neajunsurile raportându-se la obiectivele stabilite de UE.

Ținând cont de necesitatea implementării conceptului la nivel național, este important ca în România să se asigure un contact mai apropiat şi continuu cu experienţa europeană, mai exact schimbul de bune practici în domeniu. Acest transfer de know-how este necesar pentru alinierea pieţii româneşti la nivelul normelor şi experienţei ţărilor ce sunt mai experimentate în ceea ce priveşte responsabilitatea socială. Pe de altă parte, un punct slab ar putea fi faptul că programele de responsabilitate socială nu sunt încă bine acoperite în presa de specialitate, deoarece nivelul de cunoaştere a opiniei publice este relativ scăzut.

Responsabilitatea socială în România este în fază incipientă și nu putem vorbi despre o standardizare sau uniformizare a sa. Putem vorbi mai degrabă despre o clasificare a pieței și fiecare întreprindere decide dacă vrea să fie implicată în conformitate cu propria strategie.

Multe IMM-uri din România acționeză responsabil fără a avea cunoștințe teoretice privind RS.Prin urmare, acțiunile privind creșterea gradului de conștientizare a bunelor practici și sprijinul primit din partea instituțiilor naționale sunt premise pozitive ale dezvoltării durabile pentru IMM-urile din România.

Fiecare IMM are un punct de plecare diferit atunci când vine vorba de a atinge un model strategic de responsabilitate socială. Cei trei piloni ce se iau în considerare în momentul în care nu s-au îndeplinit obiectivele dorite ale responsabilității sociale sunt cultura organizațională, relația cu stakeholderii și acțiunile întreprinse.

Pentru a contribui la protecția mediului înconjurător și a aduce valoare în mediul social întreprinderile trebuie să își orienteze responsabilitatea socială către domeniul lor de activitate, cunoștințe sau domenii conexe iar în momentul integrării responsabilității sociale în strategia firmei trebuie să aibă în vedere situația actuală în care se află și tendințele în mediul și domeniul său. Pe de alta parte, este importanta analiza responsabilitatii sociale a imm urile cu un indice de relevanta si capacitate de raspuns in relatie cu strategia.

Responsabilitatea socială poate crea avantaje pentru IMM-uri deoarece nu este o modalitate simplă prin care se poate atinge succesul ci este o investiție pe termen lung. Prin integrarea responsabilității sociale într-o manieră strategică și conștientă, sunt vizibile aceste avantaje. Responsabilitatea socială se referă la îmbunătățirea continuă și trebuie văzută ca o parte a modelului modern al excelenței în afaceri, în special pentru IMM-uri (Galán, J.I. & de Miera, 2012). Mediul de afaceri românesc are nevoie de o paletă de valori și standarde în deciziile și acțiunile de zi cu zi dar mai ales în elaborarea unor strategi pe termen lung.

Participarea propriilor angajaţi la activităţile de RSC desfăşurate de companie reprezintă una din modalităţile clasice de implicare activă la care se face apel atunci când au loc iniţiative în domeniul responsabilităţii corporative. Din dorinţa de a surprinde dacă această practică este întâlnită şi la noi în ţară, în formularul adresat respondenţilor a fost inclusă întrebarea: În activităţile de RSC pe care le derulaţi sunt implicaţi direct, prin voluntariat, şi angajaţii din alte departamente ale companiei Dvs.? Fără a surprinde tipul de voluntariat corporativ practicat, studiul a scos în evidenţă faptul că, în cazul tuturor companiilor investigate, angajaţii sunt implicaţi în astfel de activităţi. Mai mult decât atât, pe lângă implicarea propriilor angajaţi în activităţi de voluntariat, există iniţiative la nivel naţional prin care se promovează voluntariatul ca valoare şi practică demn de urmat în cadrul tuturor comunităţilor (spre exemplu, Programul „Voluntar de profesie” desfăşurat de Fundaţia Vodafone România).

O mai bună implicare a propriilor angajaţi, prin activităţi de voluntariat în proiectele desfăşurate este considerată a fi, de către cei mai mulţi dintre respondenţi, una din modalităţile de îmbunătăţire a RSC-ului desfăşurat de propria companie. În plus faţă de aceasta, activitatea de RSC a companiei ar putea fi îmbunătăţită, în viziunea respondenților, prin: implementarea standardului ISO 2600, creşterea resurselor şi a numărului/dimensiunii proiectelor derulate, o mai bună comunicare internă a iniţiativelor de RSC, conştientizarea managementului asupra importanţei RSC ca instrument în înţelegerea contextului socio-economic în care organizaţia îşi desfăşoară activitatea, desfăşurarea unei activităţi reale, structurată, profesionist condusă, etc.
În viziunea responsabililor RSC, motivele principale pentru care nu se face mai mult RSC în România sunt foarte diverse. Astfel, cei mai mulţi dintre respondenţi consideră că principalul impediment îl constituie neînţelegerea semnificaţiei RSC, o posibilă explicaţie fiind aceea că nu există în momentul de faţă o cultură organizaţională care să valorizeze şi să promoveze acest gen de activităţi în sfera economică. Acest prim obstacol în dezvoltarea RSC-ului este urmat de bugetul insuficient alocat din partea companiei, de absenţa resurselor umane calificate în acest domeniu precum şi de lipsa unei presiuni din partea comunităţii asupra companiei.

Un alt obiectiv urmărit de prezentul studiu a fost acela de a surprinde care sunt, în viziunea responsabililor de RSC ai companiilor incluse în studiu, punctele tari şi punctele slabe ale RSC-ului românesc. Intenţia noastră a fost de a face un inventar al „problemelor” cu care RSC-ul românesc se confruntă şi de a evidenţia aspectele pozitive ce au rezultat în urma practicii în domeniu. S-au înregistrat un număr considerabil de răspunsuri, ponderea răspunsurilor ce vizau „puntele tari ale RSC-ului românesc” fiind cu mult mai scăzută decât cea a răspunsurilor ce făceau referire la „puntele slabe”.

Răspunsurile oferite de către respondenţi, în special în cazul punctelor slabe, descriu o arie problematică eterogenă care reclamă, printre altele, absenţa unor specializări în domeniul RSC sau a unor cursuri de formare şi dezvoltare a competenţelor specifice.

Absenţa cadrului legislativ care să încurajeze şi să contribuie la dezvoltarea responsabilităţii sociale corporative reprezintă un alt punct slab invocat de către respondenţi. În aceeaşi categorie sunt incluse şi neintegrarea strategiei de RSC în strategia de afaceri a companiei precum şi absenţa raportării şi monitorizării activităţilor de RSC.

De asemenea, în opinia unor respondenţi, RSC în România reprezintă o imitaţie a practicilor din străinătate; responsabilitatea socială nu este încă o valoare trăită cu adevărat de corporaţiile române, ci este impus de managementul expatriat sau de firma mamă; dacă management-ul companiei este românesc, RSC este cel mult perceput ca un „green wash” sau ca un instrument de PR mai ales că RSC nu este o cerinţa legală ci una voluntar asumată şi peste prevederile legale. În plus, RSC-ul este folosit mai mult ca instrument de PR concretizat în investiţii punctuale sau donaţii, în detrimentul programelor dezvoltate pe termen lung.
În registru apreciativ, sintetic, opiniile formulate de că
tre respondenţi evocă implicarea unui număr tot mai mare de companii în activităţi de RSC, diversificarea şi originalitatea proiectelor implementate precum şi creşterea constantă a interesului opiniei publice pentru programele de responsabilitate socială. Alături de aceste aspecte pozitive adăugăm vizibilitatea tot mai crescută a programelor de RSC şi existenţa unui număr mare de ONG-uri care promovează, în numele unor companii şi cu ajutorul financiar al acestora, diverse cauze sociale.

Credibilitatea unei companii este dată în bună măsură de acordul între ceea ce comunică şi acţiunile sale. La fel stau lucrurile şi în domeniul RSC-ului unde comunicarea şi transparenţa devin condiţii implicite ale reputaţiei companiei în cadrul comunităţii. În analiza efectuată pe site-urile celor 15 companii incluse în cercetare am urmărit să identificăm modul în care companiile înţeleg să comunice deschis despre activitatea lor de RSC şi să analizăm felul în care acestea pun la dispoziţia publicului documente cheie care definesc profilul lor responsabil social (codul etic, codul de bune practici în afaceri, codul de bună conduită a angajatului, raportul anual şi strategia de RSC). Din dorinţa de a surprinde concordanţa între răspunsurile oferite de respondenţii anchetei şi realitatea celor declarate, analiza de conţinut s-a realizat pe site-urile celor 15 companii care au oferit răspunsuri la chestionarul adresat.

În majoritatea răspunsurilor oferite în cadrul anchetei desfăşurate, respondenţii au declarat că în cadrul companiilor în care lucrează există setul de documente ce face obiectul analizei noastre de conţinut: codul etic, codul de bune practici în afaceri, codul de bună conduită a angajatului, raportul anual şi strategia de RSC. Analiza site-urilor a scos în evidenţă faptul că, doar o parte din companii au o rubrică specifică de RSC pe site şi că doar în cazuri izolate documentele amintite mai sus sunt postate, pentru a fi accesate de publicul larg. Acest fapt nu semnifică în mod obligatoriu că documentele nu ar exista, este posibil ca majoritatea companiilor să nu facă publice aceste informaţii.

Demersul comunicativ al companiilor se concentrează, aşa cum reiese din analiza site-urilor, pe evidenţierea programelor, campaniilor şi proiectelor de RSC derulate. În plus sunt prezentate pe site-uri, parteneriatele pe care companiile le dezvoltă cu diferite organizaţii neguvernamentale ori este prezentată, atunci când este cazul, organizaţia nonprofit, fondată de companie pentru a transpune în practică angajamentul acesteia privitor la principiile de responsabilitate socială corporativă.

Au fost identificate cazuri izolate în care era prezentat pe site raportul anual de RSC al companiei. Cu privire la modalitatea de redactare a acestui raport, am constatat faptul că nu există un model unitar de raportare, formele alese fiind diverse. Astfel, raportarea în domeniul responsabilităţii sociale are în vedere uneori indicatori cheie şi standarde de performanţă recunoscute internaţional (GRI G3, AA 1000, SA8000, ISO 26000 sau altele) sau se apelează la modele proprii de raportare. Studiul nostru a identificat o singură companie care a întocmit documentul în conformitate cu standardul internaţional ISO 26000 privind responsabilitatea socială, cu toate că acest standard urmează să intre în vigoare la sfârşitul anului 2010. Raportarea socială asigură evaluarea şi comunicarea modului în care companiile activează în domeniul responsabilităţii sociale şi contribuie în mod esenţial la construirea şi consolidarea credibilităţii acestora.

Deşi practicile de responsabilizare din peisajul corporatist românesc au apărut ca import al unor valori şi principii venite din contextul european, companiile autohtone au început demersuri de asimilare şi adaptare la specificul culturii organizaţionale din România. În ultimii trei ani vorbim de o vizibilitate tot mai crescută a programelor de RSC şi de existenţa unui număr mare de ONG-uri care promovează, în numele unor companii şi cu ajutorul financiar al acestora, diverse cauze sociale.

Ca şi în orice import instituţional, s-au adoptat la început forme. Au fost create departamente care gestionează activităţi, au fost înfiinţate fundaţii care să implementeze programe şi au fost numiţi responsabili de RSC.

Demersul de a da un conţinut acestor forme, este însă în fază incipientă. O primă constatare a studiului nostru este faptul că nu există o înţelegere deplină a semnificaţiei conceptului de responsabilitate corporativă, pentru că nu există în momentul de faţă o cultură organizaţională care să valorizeze şi să promoveze aceste principii în sfera economică. Responsabilizarea socială nu este încă o valoare trăită cu adevărat de către companiile autohtone.

În plus, studiul a scos în evidenţă faptul că este necesară o profesionalizare a specialiştilor din acest domeniu, acest lucru putând fi realizat prin organizarea de studii de licenţă ori master cu specializarea în domeniul responsabilităţii sociale corporative sau cel puţin prin introducerea în curricula unor specializări a unor cursuri de RSC. Mediul universitar românesc nu are o ofertă educaţională în domeniul RSC-ului, drept urmare există o cultură precară a RSC-ului incapabilă să pună în lumină, suficient de clar, faptul că un comportament economic responsabil social creează valori în egală măsură pentru companii cât şi pentru societate.

Asemănător studiilor recent realizate în domeniul RSC din România, (spre exemplu Ratingul CSR 24/7 2010 şi Corporate Social Responsibility in Higher Education. Case Study: Romanian Higher Education System, 2010) studiul de faţă a confirmat prezenţa unor probleme pe care companiile româneşti le au de rezolvat şi, în plus, a identificat o listă de alte aspecte necesar a fi îmbunătăţite. Este nevoie de o diagnoză calificată în ceea ce priveşte identificarea nevoilor sociale ale comunităţilor, de practici ştiinţifice generalizate în ceea ce priveşte evaluarea programelor de RSC. De asemenea, este resimţită absenţa cadrului legislativ care să încurajeze şi să contribuie la dezvoltarea responsabilităţii sociale corporative.
Pe de altă parte, companiile au nevoie de parteneri pentru a susţine programe de responsabilitate corporativă. Un partener esenţial este chiar comunitatea, a cărei nevoi sociale sunt premisa şi substanţa din care se formează strategia de RSC. În momentul de faţă, „presiunea” exercitată de comunităţi asupra companiilor pare să fie în ochii specialiştilor aproape inexistentă.
O altă concluzie care se desprinde din analiză evidenţiată faptul că o parte din companiile româneşti au încă probleme în comunicarea şi transparenţa actelor de responsabilitate socială pe care le desfăşoară în cadrul comunităţii. Au fost identificate puţine companii care aveau postate pe site-ul propriu documente ce conţin codul etic, codul de bune practici în afaceri, codul de bună conduită a angajatului, raportul anual şi strategia de RSC.

Dezvoltarea conceptului de responsabilitate corporativă în România este de aşteptat să parcurgă în anii următori două etape – una de generalizare, care va însemna extinderea practicilor de RSC şi la noi companii (o etapă cantitativă), şi o etapă de maturizare (calitativă), care va avea ca şi actori, marile companii care deja au început să aibă viziuni şi strategii de implicare responsabilă în nevoile comunităţilor în care activează.

Companiile din această a doua categorie sunt deja conştiente de faptul că, pe termen lung, RSC-ul aduce o serie de beneficii, atât spre exterior – creşterea reputaţiei companiei şi consolidarea brandului de angajator, avantajul competiţional pe piaţă, vizibilitate media – cât şi spre interior – formarea unei culturi organizaţionale care să genereze o mai mare implicare a propriilor angajaţi, avantaje financiare. Aceste beneficii pot fi multiplicate dacă se va acorda o atenţie mai mare comunicării activităţilor de RSC şi a transparenţei acestora.

Astazi, traim intr-o societate care isi pune din ce in ce mai mult problema sustenabilitatii propriilor modele – economice si sociale. Motivele pentru care tema sustenabilitatii si a dezvoltarii durabile au devenit din ce in ce mai actuale sunt:
• cresterea populatiei, a urbanizarii si a poluarii urbane
• cresterea industrializarii, care este cauza deficitului de resurse esentiale, generand si impacturi negative asupra mediului natural (poluare, defrisari, exploatarea intensiva a terenurilor si resurselor biologice, amenintarea biodiversitatii) si schimbarile sociale, cresterea industrializarii fiind provocata atat de cererea de a satisface nevoile unei populatii in crestere, dar si de cresterea (de multe ori artificiala) a nevoilor de consum
• fenomenele de incalzire globala si schimbarile climatice generate de cresterea nivelului de poluare (in special a emisiilor de gaze cu efect de sera), care duc atat la cresterea numarului si frecventei dezastrelor naturale, cat si la probleme de sanatate ale populatiei si de adaptare.

Numarul locuitorilor, al populatiei la nivel global, care in anul 1900 era de 1,65 miliarde, a crescut pana la 6 miliarde in anul 2000 si se preconizeaza ca va atinge 10 miliarde in anul 2050. Dintre acestia, peste 1 miliard de oameni traiasc si astazi in conditii de saracie extrema, si tendinta este de crestere a acestei categorii de populatie. Totodata, amprenta ecologica a populatiei este in crestere, afectand capacitatea planetei de a-si reface echilibrul natural.

In aceasi perioada de timp (1900 – 2000), productia industriala a crescut cu peste 50% si este in crestere. In ce priveste consumul de resurse, se estimeaza ca intre momentul de fata si anul 2030, consumul de energie va creste cu 44%, in timp ce resursele de combustibili fosili se diminueaza.
Societatea oamenilor a ajuns sa desfasoare din ce in ce mai multe activitati ne-sustenabile, cum sunt de exemplu:
• pescuitul – flotele de pescuit prind de 2-3 ori mai mult peste decat pot marile si oceanele sa produca – sa sustina in mod durabil, multe specii fiind amenintate cu disparitia din acest motiv
• silvicultura – reducerea suprafetelor impadurite si defrisarile masive provoaca poluare, disfunctii in circuitul apelor, dezastre naturale (inundatii si alunecari de terenuri), cu risc si costuri crescute atat pentru populatie cat si pentru bugetele nationale, precum si perturbarea ecosistemelor, amenintand biodiversitatea
• agricultura nesustenabila – agricultura intensiva bazata pe monoculturi (in special cea cu culturi modificate genetic) provoaca saracirea terenurilor si chiar desertizare, poluarea terenurilor si apelor (care afecteaza mediul si biodiversitatea), precum si prezenta in hrana oamenilor si animalelor crescute de om a unor substante care au efecte negative asupra sanatatii oamenilor si animalelor
• productia industriala – atat cresterea productiei care necesita un consum crescut de energie, apa si materii prime au ca efect creterea cantitatii de deseuri, cresterea poluarii solului, apelor si aerului (aparitia si agravarea smog-ului in zonele urbane), iar acestea, impreuna cu utilizarea unor materiale de mare risc (CMR) au efecte nocive asupra sanatatii populatiei, afecteaza accesul oamenilor si altor specii la resurse de apa curata si ameninta biodiversitatea.

In acest moment, societatea umana functioneaza pe baza principiului indatorarii fata de generatiile viitoare din punct de vedere al consumurilor si efectelor asupra mediului natural si global (inclusiv financiar). Omenirea are nevoie in prezent de resursele a 1,5 planete Pamant.

Daca va alege sa continue sa actioneze conform modelului de productie si social actual, in 2050 va avea nevoie de doua planete, iar pana in 2100, de patru planete.
Este evident, ca modelul actual este ne-sustenabil, dar modificarea acestui model nu se poate face cu forta, prin decizii politice, modificarea legislatiei sau alte metode mai violente.
Este nevoie de implicarea tuturor actorilor sociali si economici, care sa contribuie la schimbare – si acesta este unul din motivele pentru care a aparut si s-a dezvoltat conceptul de RSC – responsabilitate sociala a companiilor.

In comunicatul 347 / 2002, Comisia Europeana defineste Responsabilitatea Sociala a Companiilor ca o contributie a intreprinderilor la dezvoltarea durabila.

In viziunea CE, Strategia eruopeana de incurajare si stimulare a RSC este folositoare pentru întreprinderile europene, pentru toate partile implicate si interesate de dezvoltarea economica si sociala şi este benefica pentru dezvoltarea durabila a Uniunii Europene.

Intr-adevăr, succesul economic al intreprinderilor nu mai depinde exclusiv de strategiile de maximizare a profiturilor pe termen scurt, ci de luarea în considerare a obiectivelor sociale si de mediu, inclusiv in beneficiul consumatorilor.

Strategia Europeana de incurajare si stimulare a RSC se bazeaza pe Cartea verde a CSR, publicata in Comunicatul Comisiei Europene 366 / 2011.

Responsabilitatea Sociala a Companiilor poate aduce o contributie importanta la indeplinirea obiectivului strategic decis prin Tratatul de la Lisabona al Consiliului Europei: „Europa sa devina cea mai competitiva economie din lume, bazata pe progresul cunoasterii”.

Abordarea europeana a conceptului de Responsabilitatea sociala a companiilor face parte dintr-un context mai larg al unor initiative internationale variate, cum este „United Nations Global Compact” (2000), infiintarea Organizatiei Internationale a Muncii (International Labour Organisation’s – ILO), Declaratia Tripartita de Principii privind Intreprinderile Multinationale si Politicile Sociale (1997-2000), sau Organizatia pentru Cooperare Economica si Dezvoltare (Organisation for Economic Cooperation and Development – OECD), Liniile Directoare pentru Companiile Multinationale (2000).

In timp ce aceste initiative nu au putere legislativa, Comisia Europeana este decisa sa promoveze in mod activ liniile directoare ale OECD. Luarea in considerare ale standardelor cheie ale ILO in ce priveste forta de munca (libertatea asocierii, abolirea muncii fortate, nondiscriminarea si eliminarea muncii copiilor) stau in centrul conceptului de responsabilitate sociala a companiilor.

A fi o companie responsabila social inseamna nu numai sa iti indeplinesti obligatiile legale aplicabile in domeniul propriu de activitate, dar si sa mergi mai departe, investind mai mult in capitalul uman, in mediu si in relatiile cu grupurile interesate – furnizori, parteneri, clienti.

Experientele cu investitiile facute in tehnologii responsabile fata de mediiu si practici de management si afaceri care au mers dincolo de simpla respectare a legilor, au aratat ca duc la cresterea competititvitatii si au un impact direct asupra productivitatii companiei.

Totusi, responsabilitatea sociala a companiilor nu trebuie vazuta ca un substitut al legislatiei si reglementarilor privind drepturile sociale sau standardele de mediu, dar va include dezvoltarea unei legislatii, adaptate acestui nou concept. In tarile in care astfel de legislatie si reglementari nu exista, eforturile trebuie sa se concentreze in dezvoltarea unui cadru legal si de reglementari care sa defineasca bazele si actorii implicati in promovarea si aplicarea conceptului de RSC, pentru ca aceste practici sa se poata dezvolta.

In timp ce conceptul de RSC este promovat pana in prezent de marile companii multinationale, in general, el este relevant si benefic pentru toate companiile, din orice sector de activitate si de orice marime. Anumite IMM-uri deja si-au asumat acest concept, in special prin implicarea in comunitatile iin care activeaza. Cooperativele de productie si alte sisteme participative sau alte forme ale economiei sociale integreaza in mod structural interesele membrilor si ale comunitatilor si indeplinesc majoritatea cerintelor de responsabilitate sociala.
In Comunicatul mentionat (347 / 2002), Comisia Europeana prezinta Strategia Europeana in domeniul responsabilitatii sociale a intreprinderilor (RSI).

RSI reprezinta integrarea voluntara de catre intreprinderi a obiectivelor sociale si de mediu in activitatile lor comerciale si in relatiile lor cu partile interesate.
Comisia subliniaza ca programele de RSI contribuie la dezvoltarea durabila a Uniunii Europene (UE). In plus, acestea au un impact pozitiv asupra gestionarii si competitivitatii intreprinderilor, luand în considerare in special:
• globalizarea comertului, ceea ce inseamna ca intreprinderile au activitati si responsabilitati in strainatate, inclusiv in tarile in curs de dezvoltare sau sarace;
• sensibilizarea consumatorilor cu privire la imaginea si reputatia intreprinderilor;
• luarea in considerare a activitatilor de RSI de catre institutiile financiare si investitori, pentru evaluarea factorilor de risc si a succesului intreprinderilor;
• posibilitatea de a folosi activitatile de RSI pentru a dezvolta competentele lucratorilor.
• Strategia de promovare a RSI propusa de Comisie se bazează pe un set de principii:
• caracterul voluntar, transparent si credibil al activitatilor de RSI;
• identificarea domeniilor in care actiunea europeana aduce o valoare adaugata;
• echilibrul intre actiunile desfasurate in domeniile economic, social, de mediu si cele privind interesele consumatorilor;
• luarea in considerare a nevoilor specifice ale întreprinderilor mici si mijlocii (IMM);
• respectarea acordurilor si instrumentelor internationale (in special pe cele ale Organizatiei Internationale a Muncii – OIM/ ILO si ale Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economică – OECD).

In primul rând, Comisia încurajeaza dezvoltarea cunostintelor cu privire la impactul RSI asupra performantelor economice ale intreprinderilor. Aceasta propune, de asemenea, sa se lanseze studii, activitati de sensibilizare si de diseminare a informatiei.

Schimburile de bune practici intre intreprinderi si intre statele membre trebuie, de asemenea, sa fie incurajate prin crearea de retele si prin coordonarea actorilor.
Capacitatlie intreprinderilor trebuie sa fie sprijinite, in special prin folosirea finantarilor europene pentru formarea profesionala a lucratorilor. În plus, principiile RSI (CSR) trebuie sa fie integrate în programele de formare in gestionarea (managementul) afacerilor.

Capacitatea de actiune a IMM-urilor trebuie consolidata, tinand cont de specificitatile lor si de resursele lor limitate. Comisia incurajeaza, prin urmare, schimbul si diseminarea de bune practici intre asociatiile de IMM-uri, cooperarea intre intreprinderile mari si cele mici si actiunile de sensibilizare.
Transparenta practicilor si instrumentelor de RSI trebuie sa fie garantata. Astfel, Comisia incurajeaza adoptarea de:
• coduri de conduita (privind drepturile lucratorilor, drepturile omului, protectia mediului etc.);
• standarde de gestionare (pentru a integra aspectele sociale si de mediu in activitatile de zi cu zi ale intreprinderilor);
• instrumente pentru masurarea performantei (cum ar fi rapoartele interne de evaluare);
• etichete si etichetarea produselor;
• standarde privind investitiile responsabile din punct de vedere social (IRS), pentru a directiona investitorii catre intreprinderile care tin cont de rezultatele lor de RSI.
Crearea unui forum european poate aduce beneficii tuturor partilor implicate in activitatile de RSI. Acesta trebuie sa fie, intr-adevăr, un spatiu consacrat schimbului de experienta, cooperarii si identificării domeniilor in care actiunea europeana este necesara. Comisia invita forumul sa se ocupe în principal de:
• legatura dintre RSI si competitivitatea intreprinderilor;
• contributia RSI la dezvoltarea durabila, inclusiv in tarile terte;
• problemele specifice IMM-urilor;
• eficienta codurilor de conduita existente;
• orientarile si criteriile comune de evaluare a activitatilor de RSI;
• programele de etichetare;
• diseminarea de informatii cu privire la politicile de investitii responsabile din punct de vedere social.

In cele din urma, Comisia Europeana propune integrarea obiectivelor de RSI in ansamblul politicilor europene. Intr-adevăr, în conformitate cu Strategia sa in favoarea dezvoltarii durabile, UE s-a angajat sa integreze in politicile sale consideratii de ordin economic, social si de mediu. In plus, principiile RSI sunt deosebit de importante in cadrul politicilor europene:
• de ocupare a fortei de munca si afaceri sociale, in special in domeniile educatiei si formarii profesionale, egalitatii de sanse intre femei si barbati si integrarii sociale a persoanelor cu handicap, anticiparii mutatiilor industriale si restructurarii intreprinderilor;
• de mediu, prin evaluarea performantei de mediu, a tehnologiilor de mediu si a ecoeficientei produselor (mai exact, raportul dintre cantitatea de produse si impactul lor asupra mediului);
• a consumatorilor, in special pentru sensibilizarea consumatorilor cu privire la standardele de mediu si sociale;
• de achizitii publice, pentru a integra criterii sociale si de mediu în procedurile de achizitii publice;
• de comert exterior, de relatii externe si de dezvoltare, inclusiv pentru companiile multinationale;
• de administratie publica, dat fiind faptul ca institutiile europene se angajeaza, de asemenea, sa aplice principiile de RSI.
Pe masura ce statele si institutiile internationale si-au dat seama ca adoptarea principiilor de CSR de catre companii serveste obiectivelor de dezvoltare durabila, a aparut si nevoia unor standarde internationale pentru a defini ce inseamna un “comportament corporativ dezirabil”.

Organizatia Natiunilor Unite, Uniunea Europeana si Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica sunt trei dintre cele mai importante institutii care s-au implicat in elaborarea unui cadru care sa defineasca CSR si sa stabileasca indicatorii prin care comportamentul unei companii poate fi evaluat in mod transparent.

Acest cadru, a fost insotit de recomandari si principii care sa ghideze statele si autoritatile locale in formularea de politici publice care sa promoveze, sa asigure transparenta si sa sustina initiativele de CSR.

Global Compact este o initiativa a Secretarului General ONU, de a crea un parteneriat intre Natiunile Unite si companii pentru atingerea dezvoltarii durabile la nivel global. Programul a devenit operational in luna iulie a anului 2000, creind o retea formata din agentii ale Natiunilor Unite, companii, organizatii sindicale, organizatii de afaceri, organizatii academice, organizatii ale societatii civile, institutii guvernamentale si administrative.

Global Compact actioneaza ca un ghid pentru companiile care se orienteaza catre CSR. Programul prezinta directii de actiune care se subsumeaza unui set de 10 principii universale, impartite pe 4 domenii de interes:
DOMENII DE INTERES PRINCIPII – COMPANIILE TREBUIE:
Drepturile Omului sa sprijine si sa respecte drepturile omului
sa se asigure ca nu sunt complici la incalcarea drepturilor omului
Standarde de munca sa sustina dreptul la libera asociere
sa contribuie la eliminarea tuturor formelor de munca fortata
sa contribuie la eradicarea fenomenului de incadrare a copiilor in forta de munca
sa contribuie la eliminarea discriminarii in ocuparea locurilor de munca si exercitarea profesiei
Mediul inconjurator sa abordeze anticipativ problemele de mediu
sa promoveze responsabilitatea fata de mediul inconjurator
sa incurajeze dezvoltarea si difuzarea tehnologiilor care nu degradeaza mediul inconjurator
Lupta impotriva coruptiei sa combata orice forma de coruptie, inclusiv mita si santajul

Pentru a ghida companiile in implementarea CSR, Uniunea Europeana a elaborat, de asemenea, o serie de principii. UE recomanda companiilor sa integreze aceste principii in codurile lor de conduita si sa raporteze asupra modului in care le-au aplicat.
Aceste principii vizeaza doua dimensiuni ale relatiei dintre companie si comunitate:
Dimensiunea interna
In relatia directa cu angajatii, companiile au responsabilitatea sa: Dimensiunea externa
In relatia cu toti stakeholderii lor, companiile trebuie sa:
asigure imbunatatirea calitatii vietii angajatilor, la locul de munca si in afara acestuia sprijine dezvoltarea comunitatilor in care activeaza
asigure un mediu de munca sigur si sanatos sprijine dezvoltarea sistemelor economice locale prin incheierea de parteneriate cu distribuitori autohtoni
abordeze in mod responsabil restructurarile in caz de criza, tinand cont de interesele tuturor partilor implicate respecte drepturile omului stipulate in Declaratia Universala a Drepturilor Omului din 1948
minimizeze impactul activitatilor pe care le desfasoara asupra mediului si a resurselor naturale protejeze si sa incurajeze protejarea mediului inconjurator la nivel global

Pentru a coordona actiunile companiilor in vederea atingerii dezvoltarii durabile la nivel global OECD a elaborat, in 1976, “Guidelines for Multinational Enterprises” – o serie de directive ce trebuie luate in considerare de orice companie, indiferent de domeniul in care activeaza, vizand drepturile omului, protectia mediului inconjurator, interesele consumatorului, coruptia si concurenta. In anul 2000 a fost publicata varianta revizuita a “Guidelines for Multinational Enterprises”.
Conform OECD Guidelines companiile trebuie sa:
• contribuie la dezvoltarea economica, sociala si de mediu, sustinand principiul dezvoltarii durabile
• respecte drepturile omului in toate activitatile pe care le desfasoara
• incurajeze dezvoltarea comunitatilor locale
• nu accepte dispense care nu sunt incluse in cadrul legislativ local privind mediul, sanatatea, siguranta, munca si taxarea
• sprijine si sa aplice principii si practici echitabile de conducere a companiei
• dezvolte si sa aplice sisteme de management eficiente in construirea unei relatii de incredere cu societatile in care activeaza
• promoveze valorile companiei in randurile angajatilor prin programe de training
• nu discrimineze si sa nu sanctioneze indivizii sau institutiile care atentioneaza echipa de management asupra practicilor incorecte ale companiei
• isi incurajeze partenerii de afaceri sa aplice “OECD Guidelines”
• nu se implice nejustificat in activitati politice locale.
Abordarea sistematica a CSR poate fi utilizata pentru a reduce divergentele si a creste armonia in relatia cu stakeholderii, potentand avantajele strategice ale organizatiei. Pentru a face acest lucru este necesara o monitorizare a problemelor si a oportunitatilor precum si o gandire critica, lucruri de baza pentru un management eficient:
• Cunoasterea standardelor de responsabilitate corporatista ale stakeholder-ilor cheie
• Confruntarea acestor standarde cu practicile de CSR folosite de catre organizatie
• Determinarea posibilelor diferente si identificarea celor care pot afecta raporturile cu stakeholderii
• Determinarea masurii in care diferentele dintre fapte pot duce la asteptari diferite
• Identificarea neconcordantelor de valori intre o organizatie si stakeholder-ii ei cheie
• Cuantificarea resurselor financiare necesare pentru a adapta strategiile de afaceri si comunicarea la asteptarile si nevoile stakeholder-ilor
• Modificarea performantei sau a standardelor de operare pentru a reduce discrepanta de legitimitate
• Adoptarea unei pozitii de comunicare bazata pe fapte corecte sau pe valori sociale preferate, atunci cand ele servesc mai bine interesele comunitatii
• Incorporarea standardelor de CSR in strategiile de afaceri si comunicarea sustinuta cu stakeholderii cheie
• Integrarea standardelor in evaluarea performantei individuale si corporatiste
• Integrarea acestor standarde in dezvoltarea produselor si serviciilor si preluarea acestora in mesajele corporatiste
Stakeholder-ii nu percep lumea in acelasi fel. Interesele acestora intra adesea in conflict. Prioritatile lor difera. Standardele de CSR pot contribui la alinierea intereselor organizatiei cu cele ale grupurilor cointeresate, evitand astfel conflictele costisitoare.
Exista un grup de instrumente care functioneaza la nivel global si care raspunde problematicilor sociale ale companiilor.
Initiativele de atestare / masurare a angajamentului CSR se manifesta in diferite forme:
Unele presupun doar angajamentul fata de niste principii care se doresc sa fie universal acceptate – privind drepturile omului, privind drepturile angajatilor, privind impactul asupra mediului si asupra comunitatii – si sunt propuse sub forma unor ghiduri, modele de management a responsabilitatii organizationale.
Altele, mai elaborate, au construit seturi de indicatori de performanta astfel incat sa se poata masura ce fac companiile in acest domeniu.
Cele trei domenii- factori principali in CSR – The Triple Bottom Line – PPP
Pentru a intelege mai bine obiectivele CSR, este necesar sa intelegem care sunt cele trei domenii de referinta – factori principali luati in consideratie.
Dezvoltarea sustenabila a afacerilor este determinata de trei factori principali, descrisi in general ca cei 3 P – People (oameni), Planet (mediu) si Profit.
Pe scurt, companiile incearca sa gaseasca solutii sustenabile pentru:
• relatia lor cu oamenii (fie ca este vorba de relatiile cu angajatii, furnizorii, clientii, comunitatile locale sau alti actori – stakeholderi)
• relatia lor cu mediul natural extern (apa, aer, pamant, vegetatie etc., incluzand biodiversitatea si sanatatea animalelor)
• relatia lor cu economia (investitorii, sistemul financiar, economia comunitatii)

Cele trei domenii acopera responsabilitatea sociala (oamenii), responsabilitatea fata de mediu si responsabilitatea economica. Pentru fiecare domeniu sunt stabilite anumite arii si teme de interes, sunt create proceduri specifice si sunt urmariti anumiti indicatori de succes.

P1 – Teme de interes in Responsabilitatea sociala (People)
• drepturile muncii: excluderea muncii fortate, sclaviei, muncii copiilor, dreptul la libertatea de asociere si de negociere colectiva, la non-discriminare si oportunitati egale, dreptul la odihna si concediu, dreptul la un salariu minim, sanatate si securitate;
• dreptul de a avea un loc de munca / de a munci: protectia impotriva concedierilor abuzive, dreptul la consiliere vocationala si formare;
• dreptul la viata
• dreptul la dezvoltare personala: dreptul la educatie, la sanatate, la o distributie adecvata si echitabila a hranei, la imbracaminte, la un adapost decent, la securitate sociala, acces la tehnologia de ultima generatie:
• dreptul la opinia proprie si la libertatea de exprimare, la liberatea de gandire, de constiinta si religioasa;
• dreptul la viata de familie;
• dreptul la intimitate si la securitatea informatiilor personale – liber de supraveghere si testare (droguri, alcool)
• drepturile minoritatilor la propriile practici culturale si religioase
• dreptul la asociere pasnica
• dreptul de a lua parte la viata politica
• dreptul de a nu fi supusi la teste medicale / biologice fara informare si consimtamant
• dreptul la beneficiile morale si materiale provenite din inventii sau alte forme de creatie intelectuala si/sau materiala
P2 – Teme de interes in Responsabilitatea fata de mediu (Planet)
• respectarea Conventiei ONU privind bio-diversitatea: conservarea mediului apropiat si extern (extins), urmarirea impactului asupra biodiversitatii, impactului utilizarii materialelor genetice, transferului de tehnologie;
• respectarea Principiului Precautiei – daca exista dubii asupra impactului negativ asupra mediului al unei anumite actiuni – nu o face!;
• utilizarea si gestionarea GMOs – organismele modificate genetic;
• emisiile de gaze (de sera – greenhouse gases) si impactul acestora asupra incalzirii globale;
• impactul asupra stratului de ozon (Montreal protocol Annexes);
• interzicerea utilizarii unor materiale si substante dovedite periculoase, inclusiv masuri de manevrare si transport al substantelor periculoase;
• distanta fata de zonele rezidentiale pentru locatiile de productie;
• contaminarea solului, apelor de supafata si subterane;
• tratamentul si reducerea apelor poluate;
• consumul de apa si pierderile;
• eco-eficienta, consumul de materia prima si energie;
• gestionarea si/sau exportul de deseuri si materiale re-utilizabile
• finantarea proiectelor de mediu (de ex. protejarea padurilor tropicale, virgine, surselor de apa potabila etc.);
• sanatatea animalelor
P3 – Teme de interes in Responsabilitatea economica (Profit)
• profit financiar, crestere economica si crearea de bunuri;
• etica de afaceri, coruptia si mita, conflictul de interese;
• impactul economic direct si indirect asupra comunitatii prin utilizarea de energie (furnizori, consumatori, investitori, plata de taxe si investitii), si impactul economic d.p.d.v. geografic.
• impactul economic creat de procesul afacerii: relatii de outsourcing, aportul de cunoastere, inovatie, investitii sociale in randul angajatilor si consumatorilor;
• suportul finanicar al partidelor politice, activitati de lobby sau alt gen de activitati „politice’;
• impactul extern creat de poluare, de valoarea interna si externa a produselor/ materiilor consumate;
• comportamentul pe piata interna si externa;
• regulile / reglementarile economice, contributia in taxe, redistribuire;
• contractele cu statul si subsidii (scutiri) de stat de care beneficiaza;
• drepturile de proprietate intelectuala, patente (create / detinute), politica de preturi si impactul lor asupra potentialului de dezvoltare economica si sociala;
• comportamentul competitiv, impactul pe piata si „aliantele”, respectarea regulilor antitrust;
• modul in care isi remunereaza membrii consiliului de administratie (board) si managerii executivi si rolul economistilor (auditului) in raportarea rezultatelor financiare;
• donatii si sponsorizari;
• taxele, inclusiv „transferul (externalizarea) costurilor”.
In practica, nu este simplu sa definesti fiecare arie si tema. Exista inca „zone gri” situate la limita dintre cele trei arii si diferitele teme. De exemplu, coruptia si mita care apartin de responsabilitatea economica, deoarece au impact imediat asupra economiei comunitatii, a demonstrat ca are implicatii practice asupra respectarii drepturilor omului in forma discriminarii si limitarii accesului egal la lege.
Temele cuprinse in aria responsabilitatii fata de mediu au un impact demonstrat si asupra sanatatii oamenilor. Prin urmare, rapoartele de CSR ar trebui sa aiba o abordare holistica, care sa cuprinda toate cele trei arii de interes.
In tabelul de mai jos veti regasi unele din instrumentele de lucru existente create pentru fiecare din cele trei arii sau pentru integrarea acestora.
Responsabilitate
sociala Responsabilitate
fata de mediu Responsabilitate
economica
ISO 18000 (si ISO 26000 liniile directoare) ISO 14000 (serie de standarde) IAS (International Accounting Standards)
Amnesty International Human Rights guidelines for Business E-MAS ISO 9000 (serie de standarde)
ICC guidelines Life Cycle Assessments
ILO declaration on fundamental principles concerning multinational enterprises and social policy Environmental Technology Partnership Initiative
Caux Principles ICC guidelines
Sigma
Global Sullivan Principles
UN Global Compact
Global Reporting Initiative (pentru raportare)
Balanced Business Scorecard
Compliance Programmes
Dow Jones Sustainability Index
FTSE4good Index
EFQM Business Excellence model
London Benchmarking Group
OECD Governance Principles
OECD principles on multinational entreprises

Evident, ca o conditie prealabila, fiecare companie trenuie sa respecte legislatia internationala, regionala, nationala si locala care este aplicabila domeniului de activitate de care apartine si tipului de companie.
Aceasta respectare a legislatiei va completa multe din temele descrise mai sus, dar in cele mai multe cazuri, o companie nu se poate declara responsabila social doar prin respectarea legilor.
Dincolo de acest nivel, este o arie care poate fi descrisa ca Oportunitate Sociala a Companiei (CSO), care este motivanta din cauza avantajelor competitive si economice pe care le produce.
RSI si IMM-urile: de la teorie la practica
• PE atrage atentia asupra particularitatii IMM-urilor, care sunt active in principal la nivel local si regional si in cadrul unor sectoare specifice; considera, asadar, ca este fundamental ca politicile Uniunii in materie de RSI, inclusiv planurile nationale de actiune privind RSI, sa tina cont in mod corespunzator de exigentele specifice ale IMM-urilor si de principiul „a gandi mai intai la scara mica” si sa recunoasca abordarea informală si intuitiva a RSI de catre IMM-uri;
• PE atrage atentia asupra importantei angajarii intreprinderilor mici si mijlocii in procesul de RSI si a recunoasterii rezultatelor pe care acestea le inregistreaza in acest domeniu;
• este necesara recunoasterea faptului ca numeroase IMM-uri din Europa aplica deja politici de RSI, precum angajarea de forta de munca locala, implicarea comunitatii, aplicarea unor politici de buna guvernanta la nivelul lantului de aprovizionare etc.; cu toate acestea, cea mai mare parte a acestor IMM-uri nu stiu ca aplica practici de sustenabilitate, de RSI si de buna guvernanta corporativa; solicita, așadar, Comisiei, sa analizeze practicile actuale ale IMM-urilor inainte de a analiza adoptarea unor strategii de RSI specifice pentru acestea;
• PE refuza orice initiativa care poate genera obligatii administrative sau financiare suplimentare pentru IMM-uri; sprijina, in schimb, adoptarea de masuri care sa permita IMM-urilor sa puna in practica actiuni comune;
• PE solicita statelor membre si autoritatilor regionale sa foloseasca in mod inteligent fondurile de coeziune pentru a sprijini activitatile de promovare a RSI desfasurate de organizatiile intermediare ale IMM-urilor, inspirandu-se, de exemplu, din principalul program german cofinantat de Fondul social european;
• Comisia este chemata ca, in colaborare cu statele membre, organizatiile intermediare ale IMM-urilor si alte parti interesate, sa elaboreze strategii si măsuri care sa favorizeze schimbul de bune practici in materie de RSI intre IMM-uri, de exemplu prin intermediul unei baze de date in care sa colecteze informatii privind politicile de RSI aplicate de IMM-uri, incluzand detalii privind proiectele desfasurate in diversele state membre;
• PE recomanda elaborarea de ghiduri si manuale privind RSI destinate IMM-urilor; subliniaza, in aceasta privinta, urgenta realizarii mai multor cercetări academice referitoare la metode de sporire a acceptarii RSI de catre IMM-uri si la impactul economic, social si de mediu al politicilor de RSI la nivel local si regional;
• pentru a avea un impact veritabil asupra reducerii saraciei, agenda in materie de RSI ar trebui sa se axeze si pe IMM-uri, avand in vedere importanta efectelor sociale si de mediu cumulate ale activitatii lor;
• CE si statele membre sunt invitate sa elaboreze strategii de dezvoltare si de sprijin in vederea diseminării RSI in randul IMM-urilor; recomanda mai ales elaborarea unor masuri specifice pentru intreprinderile mici si microintreprinderi
• In urma intrarii in vigoare a Tratatului de la Lisabona, Parlamentul UE trebuie sa fie informat pe deplin asupra modului in care concluziile evaluarilor vizand impactul acordurilor asupra sustenabilitatii sunt abordate in cadrul negocierilor, inainte de incheierea acordurilor, si ce capitole din acordurile respective au fost modificate pentru a evita eventualele efecte negative identificate de evaluarile impactului asupra sustenabilitatii;
• viitoarele tratate bilaterale semnate de UE in materie de investitii trebuie sa garanteze un echilibru just intre necesitatea de a asigura protectia investitorilor si necesitatea de a permite interventia statului, in special in ceea ce priveste standardele sociale, de sanatate si de mediu;
• este incurajata promovarea ideii de sponsorizare in randul angajatorilor;
• pentru solutionarea litigiilor comerciale si/sau solicitarea de compensatii pentru externalitatile negative ale activitatilor comerciale iresponsabile sau ilegale, exista deja atat proceduri judiciare, cat si alternative la acestea; CE este tinita să depuna eforturi mai intense pentru a spori gradul de constientizare atat la nivelul mediului de afaceri, cat si in randurile publicului larg; Camera InternaTională de Comert (ICC) ofera servicii de solutionare a litigiilor pentru persoane fizice, intreprinderi, state, entităat statale si organizatii internationale care cauta alternative la procedurile judiciare ce pot contribui la imbunatatirea accesului efectiv la justitie al victimelor, in cazul incalcarilor practicilor responsabile de afaceri care cauzeaza daune economice, sociale si de mediu in UE si/sau in afara acesteia;
• sensibilizarea la nivelul intreprinderilor cu privire la importanta RSI si consecintele neconformarii, ca sarcina a Comisiei, trebuie sa fie insotita de un proces adecvat de sensibilizare si de consolidare a capacitatilor la nivelul guvernelor tarilor-gazda, pentru a asigura punerea efectiva in aplicare a drepturilor de RSI si accesul la justitie;
• CE si statele membre sunt tinute sa incurajeze intreprinderile din UE sa ia initiative de promovare a RSI si sa faca schimb de bune practici cu partenerii lor din alte tari;
• necesitatea de a elabora eventualele masuri de reglementare intr-un cadru juridic solid si coerent cu evolutiile normative internationale, cu scopul de a evita interpretarile nationale divergente si riscurile apariției unor avantaje sau dezavantaje competitive la nivel regional, national sau macroregional;
• CE este incuratajata sa continue eforturile de promovare a RSI în relatiile cu alte tari si regiuni ale lumii si sa introduca principiul reciprocitatii în cadrul schimburilor comerciale;
• dezvoltarea RSI ar trebui sa fie promovata in principal prin intermediul unei abordari multipartite in care un rol important sa revina intreprinderilor, care trebuie sa aiba posibilitatea de a elabora o abordare adecvata situatiei lor;
• necesitatea unor masuri si abordări specifice pentru dezvoltarea RSI in randul IMM;
• strategia actuală a Comisiei privind RSI acopera perioada 2011-2014, CE fiind tinuta sa adopte in timp util o strategie ambitioasa pentru perioada de dupa 2014;

Concluzii

In prezent, oamenii de afaceri din Romania, indiferent ca e vorba de corporatii multinationale sau companii romanesti, actioneaza intr-un mediu nou. Mai mult ca oricand, partenerii de interes vor ca afacerile sa se deruleze într-un mod responsabil. In paralel cu presiunile continue pentru obtinerea de profit, partenerii de interes solicita standarde tot mai ridicate de raspundere si transparenta.

Responsabilitatea companiilor – si relatiile cu comunitatea in care isi desfasoara activitatea si pe care incearca sa o serveasca – este mai importanta ca oricand.
Companiile de toate dimensiunile sunt tot mai constiente de aceasta noua piata si recunosc semnificatia crescanda a riscului legat de reputatie. Numeroase companii sunt convinse ca au de castigat incurajand derularea responsabila a afacerilor. Aceste companii nu doar raspund presiunilor consumatorilor, ci si avanseazã un stil elaborat de a face afaceri.
Mediul in care se deruleaza afacerile in ziua de astazi este mult mai exigent, complex si mai schimbător ca oricând. In ultimii ani, s-a manifestat un interes deosebit din partea publicului fata de felul in care mediile si organizatiile de afaceri se comporta, atat in plan intern, cat si in strainatate. Forta motrice din spatele acestui fapt provine de la grupurile de presiune si organizatiile comunitare, dar, tot mai mult, lumea afacerilor imbratisează obiectivul de a raspunde cererii publicului, de raspundere si transparenta si îl transpune la nivelul functiilor din afaceri.

Studiile si cercetarile realizate in ultimii ani releva faptul ca managerii din diferite companii din Romania se implica in initiative de CSR datorita unor motivatii dintre cele mai diverse, care pot varia de la dorinta de a face un lucru bun pana la aceea de a consolida rolul companiei intr-o comunitate sau nevoia de a gasi rezolvarea la anumite probleme, cu scopul de a obtine beneficii directe sau indirecte.
Pe de alta parte, consumatorii vor companii tot mai responsabile.

CSR nu se refera doar la fondurile si expertiza pe care companiile aleg sa le investească in comunitati, in scopul de a le ajuta sa-si rezolve problemele sociale, cu toate ca numeroase companii isi aduc propriile contributii in acest sens.

Este vorba de integritatea cu care o companie se auto-guverneaza, cu care isi indeplineste misiunea, isi respecta valorile, se raporteaza la partenerii sai de interese, evalueaza impactul pe care îl produce si raportează public cu privire la activitatile pe care le desfasoara.

Multe companii au inceput sa-si schimbe modul de raportare a rezultatelor catre public si actionari. In primul rand, unele companii au inceput sa adauge o sectiune legata de mediu in rapoartele anuale, desi, in unele cazuri, aceasta contine doar o simpla declaratie formala de politica de mediu. Altele dau publicitatii rapoarte de mediu anuale, detaliate. Acest lucru le-a fortat pe altele sa inceapa sa faca la fel si chiar sa prezinte rapoarte pe probleme sociale.

Iar altele prezinta rapoarte complete asupra durabilitătii – adica rapoarte asupra rezultatelor financiare, ecologice si sociale, ceea ce reprezinta triplul obiectiv al dezvoltarii durabile.
Intr-o lume in care concurenta este tot mai mare si unde, de cele mai multe ori, factorii rationali precum calitatea, pretul si asistenta se uniformizeaza, marca reprezintă ultima definitie a produsului si o marca bine definita prin RSC este cheia succesului pe piata.

Si sectorul de stat trebuie sa se schimbe pentru a satisface nevoile unor parteneri de interese din cei mai variati. In contextul modernizarii serviciilor publice, vom asista la o extindere a parteneriatelor intre sectoarele de activitate. Pentru sectorul privat si cel de stat, deopotriva, acest fapt va necesita dezvoltarea unui nou set de conduite, care sa tina cont de limita de toleranta conexa expectantelor publicului. Metodologiile CSR sunt relevante in egala masura pentru toate organizatiile in care se impune cladirea increderii publicului.
Guvernul din Romania trebuie sa stimuleze nu numai mediile de afaceri ci si pe cel institutional, pentru a le evalua impactul si a stabili ce angajamente trebuie sa-si asume, angajamente care trebuie sa respecte valorile si conduita lor antreprenoriala, precum si expectantele partenerilor de interese.

Daca e să vorbim de o repercusiune asupra conduitelor adoptate zilnic la nivelul unei companii sau institutii, atunci CSR trebuie inserata ca parte a ceea ce compania / institutia in speta isi doreste să fie.

Imaginile sociale devin, astfel, parti componente ale patrimoniului organizational si componente ale procesului de reproducere performanta a organizatiei. Ca urmare, promovarea unei imagini pozitive, atat in exteriorul, cat si in interiorul organizatiei, devine un element al afirmarii organizatiei, obiectiv important al strategiei fiecarei organizatii.